Robofest 2023
În data de 5 noiembrie, echipa noastră s-a trezit devreme, pornind spre Universitatea Națională de Științe și Tehnologie Politehnica București pentru a lua parte la o nouă ediție a evenimentului Robofest, la care atât studenți, cât și diferite corporații își prezintă ultimele inovații în domeniul care unește toată comunitatea First Tech Challenge.
Ajunși acolo, ne-au fost prezentate procesele de preadmitere și admitere ale Facultății de Inginerie Industrială și Robotică, fiind plăcut surprinși să aflăm că apartenența noastră la FTC ne garantează un loc la licență. În continuare, ne-a fost oferit un tur al laboratoarelor și amfiteatrelor, descoperind informații interesante despre diverse imprimante 3D prezente în acestea. Mulți dintre membrii echipei noastre au fost împresionați și, drept urmare, consideră această facultate o opțiune viabilă pentru a-și continua studiile.
După aceea, am avut câteva ore libere, în care ne-am împărțit și ne-am plimbat pe holurile universității. O parte din noi am vizitat Facultatea de Automatică și Calculatoare, ghidul lor fiind chiar un alumni Evolution, în prezent student la aceasta, în timp ce alții ne-am oprit la fiecare stand în parte, întrebând și discutând pe tema invențiilor. Am avut norocul de a ne întâlni și cu alte echipe de robotică, având șansa de a schimba impresii despre sezonul 8.
Finalul vizitei a fost reprezentat de o masă copioasă în incinta universității, după care ne-au fost oferite materiale promoționale. Cât despre restul zilei, am făcut o oprire pentru a cumpăra materiale necesare pentru sediu și am organizat o ședință spontană, stabilind anumite detalii cheie.